A produce un boilies care să fie foarte eficace pe cont propriu, neavând alaturi niciun fel de nadă sau doar o cantitate minimă, reprezintă un subiect specializat. A reusi în mod constant să păcălești peștele să accepte un boilies izolat este un lucru mai complex decât pare la prima vedere. Cu acest tip de prezentare, momeala (care trebuie sa fie irezistibilă) și montura (care trebuie sa fie neiertătoare) devin mult mai importante decât în cazul în care dai pe o zonă nădită intr-un fel sau altul.
Nada încurajează crapul să vină, să caute și să se hrănească și, în acest scenariu, momeala poate ajunge și ea să fie observată și înghițită. Peștele va fi preocupat de mâncarea disponibilă în jurul momelii. “Și, atunci, de ce să nu dăm de fiecare dată pe un loc nădit?” mă veti întreba. Ei bine, iată câteva situații în care ar putea fi necesar să pescuiți cu boiliesuri izolate.
Primul exemplu care imi vine in minte este cel în care observați peștele la distanțe extreme si nu puteti nadi pana la el. Pot sa arunc un boilies izolat mai departe decat pot sa dau nada cu racheta sau cu bastonul. Bineinteles, mai sunt si momentele in care e preferabil sa faci doar una-doua aruncari cu boiliesul, decat sa sperii pestele printr-o nadire in toata regula. Toate astea se aplica oricarui pescuit la mare distanta. Sa recunoastem, aici vom avea intotdeauna si avantaje, si dezavantaje. De pilda, iti alegi un vad pe care ai peste si, in momentul in care incepi sa nadesti, pestele pleaca. Stiu ca se poate intampla foarte bine si invers, sunt pesti care raspund la nadire, sunt unii care se hranesc chiar in timp ce racheta aterizeaza deasupra lor si nada le cade in cap, insa eu prefer sa-mi incep partidele cu boiliesuri izolate si, eventual, cu mici doze de nada in pungi solubile sau pe fir solubil. In acest fel, incerc sa prind pestele pe care il am deja pe vad si care e dispus sa manance, fara sa risc sa-l sperii.
